Acu ceva vreme ti-am spus, daca imi aduc bine aminte, cat de mult te iubesc si cat de mult insemni pentru viata mea. Ti-am spus asta si o sa ti-o spun in fiecare zi, atat timp cat in mine o sa mai exista suflare si atat timp cat buzele mele nu vor stii sa spuna altceva decat vorbe de iubire.
" Te iubesc fara sa stiu cum sau cand sau de unde. Te iubesc pur si simplu, fara complexitati sau mandrie; te iubesc pentru ca nu stiu alta cale..." Pablo Neruda
Ti le-am spus. Nu ai cum sa minti. Insa stii prea bine ca nu au fost numai vorbe frumoase aruncate in vant. Ti-am aratat de cate ori am avut ocazia simtirile mele... gandurile mele... "vestimentatia" sufletului meu... Stii bine: cu tine ma "imbrac" in fiecare dimineata si alaturi de tine ma "dezbrac" de haina neputintei, a durerii si a celorlalte lucruri rautacioase si incoerente si prapastioase care ne inconjoara si de care uit de indata ce te simt pe tine langa mine.
Mai tii minte cand ti-am scris cu petale de trandafiri "te iubesc" in gradina dragostei? Oare mai tii minte cand te-am imbracat cu sarutarile mele acolo sus, pe norul ce plutea stapan pe cerul albastru? Mai tii minte cand am vorbit cu soarele sa rasara maine numai si numai pentru tine? Mai tii minte cand am vorbit cu lebedele sa danseze un vals numai pentru noi doi, in amintirea clipelor petrecute impreuna? Mai tii minte cand roua diminetii a format un izvor in care se oglindea frumusetea ta interioara? Mai tii minte cand vorbele mele au facut inconjurul universului si atunci tot ce misca a fost in asentimentul meu si toate ti-au murmurat ca iubirea mea pentru tine e imensa?
Au fost vorbe frumoase impletite cu fapte marete. Au fost simtirile mele impletite cu ceea ce a facut universul pentru noi doi la rugamintea mea. Pentru ca eu sunt prea mica in acest univers si vorbele mele nu au ecou decat pentru tine. Insa atunci si acum universul a vibrat alaturi de mine si ti-a demonstrat el tot ceea ce am spus eu si am simtit poate amandoi. Si asa o sa fie si de acum incolo: eu iti spun, universul iti arata. Cine stie? Poate eu sunt universul tau si poate tu esti lumea mea...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Eu cau mereu universurile paralele, voi posta chiar mâine în Ziarul Online un material legat de acest subiect, bineînţeles interpretat altfel... Cred că oamenii sunt universuri şi tocmai de aceea am citit cu încântare postarea ta. Când universurile vibrează unul lângă celelălalt şi se simt, atunci ele se contopesc şi nu mai sunt... paralele. O seară bună...
imi pare rau, dar nu stiu de ce nu pot sa iti las comm la postarile tale...am incercat de vreo 5 ori...si nu vrea deloc... imi pare rau... chiar vreau sa fac asta, dar nu stiu de ce nu merge. oricum, vreau sa stii ca imi place foarte mult ceea ce scrii. am citit prima postare si apoi m-am trezit citindu-le pe celelalte... parca curg una dintr-alta... ma bucur ca inca exista persoane ca tine...care scriu despre ceea ce trebuie sa fie suprem pentru noi...despre Dumnezeu... sa ai grija de tine in continuare si de "vestimentatia" sufletului tau. imi face o deosebita placere sa pot citi posturile tale... ceea ce am scris este pentru Lisandru Cristian.
uite.... esti talentata... ai un stil frumos de a scrie... dar simt o anumita falsitate in ceea ce scrii.... poate fi poate ca nai trait pe pielea ta acele lucruri sau pur si simplu atunci cand ai scris teai ganditi ce vor crede cititori despre capodoperea ta(este o greseala fatala) trebuie sa scrii din pura emotie si asa cum itit vine...
imi cer scuze ca vin acum cu mofturi.... nu scriu nici mai bine nici mai corect si nici mai frumnos ca tine insa am observat asta si mi se pare ca tear putea ajuta micul sfat!!!!!!!!!!!!!!!!! pe care lam primit si eu la randul meu(numai ca tipul scrie absurd de fenomenal)
Trimiteți un comentariu