joi, 26 martie 2009

Info...:P

Nu sunt ruda cu actorul Adrian Ratoi... nu am avut si nici nu am nici vreo tangenta cu dansul. Daca ma crezi, iti spun cu mana pe inima ca nici nu am auzit de el... Iar pentru asta imi cer scuze. Si apropo, mai am o mica intrebare de adresat domnului care ma ruga atunci cand ma uit in oglinda sa o salut pe Cristina...:-?? Ce a vrut sa zica, nu prea am inteles... Poate imi explica si mie sa inteleg. Apropo, nu m-ai deranjat cu nimic si nu m-am suparat. Insa vreau sa imi explici ca sa imi pot clarifica gandurile pe care le am. Multumesc anticipat!:*

duminică, 22 martie 2009

Astazi... mi-e foarte dor

Astazi, mi-e foarte dor... de tot ce am avut si nu mai am... sau de tot ce am si de care nu ma pot bucura asa cum as vrea... Astazi, pe cat de greu imi e sa scriu cateva randuri, pe atat de greu imi e sa ma inteleg pe mine insumi...
Mi-e dor sa mai fiu ca inainte, sa fiu mica, sa nu am nici o grija, mi-e dor de bunici, mi-e dor de tot ce am avut si de cum am fost...
Mi-e dor sa mai stau pana seara la scara cu copiii, cu fundul pe cimentul rece, asteptand din moment in moment sa ma strige bunica sa intru in casa, mi-e dor sa mai bag siringa cu apa pe gaura cheii si sa il stropesc pe bunicul care se uita la televizor, mi-e dor sa ma duc sa il "santajez" sa imi dea bani sa imi cumpar dulciuri, mi-e dor sa mai fac baie in raul Olanesti chiar daca de cele mai multe ori apa era si rece si murdara, mi-e dor sa stau in bratele bunicii, la caldura pieptului ei, adormind cand imi spunea povesti, mi-e dor de perioada cand radeam cu gura pana la urechi din absolut orice, nestiind cat de rece si de rea poate fi lumea, mi-e dor de perioada in care se apropiau sarbatorile si ne strangeam toti... Chiar daca de cele mai multe nu aveau bani sa imi cumpere nimic, inima crestea in mine de fiecare data cand vedeam ca suntem toti, ca nu imi lipsea nimic din ce aveam nevoie cu adevarat: afectiune, multa, multa iubire si intelegere pentru toate traznaile pe care le faceam. Nu contau banii. Nu vroiam nimic. Decat sa fim toti.
Acum, am ramas decat eu si mama. Si matusa mea. Atat. In decursul anilor ce au trecut am pierdut foarte multe fiinte dragi: bunicii, pe tata si o matusa cu care nu am avut prea multe tangente, dar totusi... Timpul mi-a rapit tot si totodata el a fost cel care a reusit cat de cat sa imi cicatrizeze ranile provocate... Nu pot spune ca am uitat nimic. Nici bune, nici rele. Dar pentru acele rele care mi-au rupt sufletul in doua plang si acum, desi timpul a trecut...
Chiar daca am lacrimi in ochi si in momentul de fata, trebuie sa trec peste tot si trebuie sa merg inainte, cu capul sus, nu cu el plecat de durere si lacrimi... Trebuie sa ma hranesc cu amintirile frumoase, iar cele mai putin frumoase trebuie sa imi dea taria sa merg inainte si sa ma pregateasca probabil pentru altele ce vor urma...
E atat de frumos afara azi, dar e atat de frig inauntrul meu... Ma simt atat de singura... Atat de goala, atat de pustiita... E doar o zi aiurea... Asta vreau sa cred. Nu vreau sa mai fie si maine asa... Pentru ca daca va ma fi si maine asa, voi pierde pe zi ce trece cate o bucatica din mine, din ceea ce am fost si din ceea ce trebuie sa fiu. Si nu vreau asta, chiar daca de cele mai multe ori simt ca nu mai pot sa ma ridic singura din asa-numita "mocirla" a societatii in care traim, din apasarea cauzata de greutatea simtirilor si gandurilor mele... Sunt un om cu zambetul pe buze mai mereu, dar care in spatele acestui zambet uneori ascunde foarte multa tristete si durere... In ciuda celor spuse, mi-e extraordinar de dor azi... Mai mult ca niciodata.

marți, 10 martie 2009

Cate ceva in plus despre mine...

Dupa cum scrie undeva la profilul meu, sunt o fire sociabila, uneori vorbesc mult, sunt cam zapacita, imi plac animalele, imi plac foarte mult florile, insa preferatele mele sunt trandafirii, zambilele, freziile si ghioceii. Sunt innebunita dupa animale, placandu-mi in mod special cainii, iepurasii, caprioarele si papagalii. Am avut cativa pestisori pe acasa, dar nu a durat prea mult sederea lor:P. Imi fac prieteni destul de greu, chiar daca sunt o fire sociabila. Comunic cu cei din jurul meu, insa pun foarte greu suflet la cineva, astfel incat sa am indeajunsa incredere incat sa devina unul sau una dintre prietenii sau prietenele mele. Spun asta pentru ca majoritatea persoanelor din ziua de azi sunt destul de parsive incat sa poarte multiple "masti" in diferite circumstante. Iar mie nu imi plac astfel de persoane. Nu ii judec pe altii pe la spate, ce am de spus spun verde in fata. Fara nici un fel de teama, chiar daca adevarul uneori doare. E mai indicat asa. Sunt la facultate, la specializarea jurnalism. Insa nu stiu daca vreau sa profesez chiar pe domeniul meu. In primul rand pentru ca este unul dintre cele mai prost platite posturi si in al doilea rand am un alt vis pe care vreau sa il indeplinesc din tot sufletul.
Imi plac excursiile, imi plac momentele de singuratate(uneori). Imi place ca seara, inainte de a dormi, sa stau intinsa in pat, cu lumina stinsa, ascultand in soapta muzica, refugiindu-ma in universul meu, in lumea mea alcatuita din gandurile mele, feeling-urile mele, conceptiile mele despre ceea ce ma inconjoara, materializarile lucrurilor frumoase pe care le am si imaginile celor dragi... Muzica e cea care ma linisteste, cea care imi goleste mintea de toate lucrurile aiurea care mi s-au intamplat azi si care poate vor veni maine. E cea care materializeaza in mine sentimentul de frumos, calm si speranta. Cea mai draga fiinta pentru mine, pentru care as face absolut orice, este mama, la care tin enorm, neputand exprima in cuvinte ceea ce simt pentru ea.
Uneori, pe moment, fac anumite lucruri pe care le doresc, dupa care numai dupa cateva minute , imi pare rau ca le-am facut. Sunt o fire care incearca pe cat se poate sa isi calculeze oarecum viata, sa puna la punct orice detaliu. De aceea de cele mai multe ori cand fac cate ceva, apoi, nu stiu de ce, imi pare rau. Probabil si datorita faptului ca m-am inchis in mine de la o vreme incoace. Imi place sa stau in casa. Nicidecum nu prefer iesirile in oras in locul timpului petrecut in coltul meu de lume, in casa mea. Au inceput sa ma plictiseasca iesirile "in public". Le consider o pierdere de timp si o cheltuiala in plus, desi uneori mai ies, dar din ce in ce mai rar. Prefer sa stau in casa, sa ascult muzica, sa mai invat, sa stau pe calculator, sa fac ordine.... Orice altceva.
Momentan nu pot spune ca ma gandesc in mod constant la viitorul meu, insa este una dintre prioritatile mele. Vreau sa realizez ceva maret, vreau sa las ceva in urma mea. De cele mai multe ori, este unul dintre gandurile ce persista in mintea mea inainte de a pune capul pe perna.
Nu stiu ce mai pot spune, nu prea mai am idei.... Daca imi mai vin ceva idei, promit a le pune la vederea tuturor intr-un viitor articol.
P.S. Multumesc din suflet celor ce imi viziteaza blogul. Si tin sa mentionez ca imi petrec mai tot timpul "rasfoind" randurile blogurilor voastre si incercand sa mai aflu cate ceva despre cei din jurul meu. Chiar daca nu las commenturi la fiecare articol, sa stiti ca le citesc cu placere. Si de asemenea tin sa le cer scuze celor carora nu le-am lasat commenturi din lipsa de timp uneori sau din cauza faptului ca nu le merg parolele acelea pe care trebuie sa le descifrezi dupa ce scrii parerea ta... Ori nu se incarca, ori nu apare nimic...:-??

luni, 2 martie 2009

:X:X:X:X:X... :(:(:(:(:(




Sincer, nu am cuvinte... Cat de mult putem sa tinem la cineva... Cat de frumos e cand nutresti astfel de sentimente, atat de puternice...