...

Stateam intinsa in pat si ma gandeam la tine... Tu... stateai intins in hamacul din spatele casei tale... Era asezat intre doua salcii... Iar atunci vantul adia usor, ramurile salciilor se prelingeau usor pe chipul tau, mangaindu-ti buzele, obrajii imbujorati... Erai tare departe de mine si nu puteam ajunge la tine decat cu gandul... M-a trecut un oarecare fior si deodata o lacrima a curs... Pe frantura geamului meu a intrat o buburuza mica, atat de mica incat nici nu am observat-o la prima vedere. Batuse atata cale lunga sa imi murmure la ureche ca iti este dor de mine si ca ai vrea sa ma vezi mai des macar in vis... S-a asezat pe buzele mele si mi-a oferit sarutul tau, cel pe care tu i l-ai dat inainte sa poposeasca la geamul meu, pentru ca apoi sa isi faca simtita prezenta alaturea... Am tresarit de bucurie la o asemenea simtire si sufletul meu a fost inundat de fericire si lumina... Lumina cereasca, lumina ce emana din iubire... Am rugat-o in gand, cu lacrimi in ochi, nu care cumva sa piarda calea inapoi catre tine... M-a inteles si deodata si-a luat zborul... Am simtit cum tu, rasfoind paginile prafuite ale unei carti, ai fost placut surprins cand ai vazut ca s-a reintors... cu un mesaj de la mine. Avea sa iti transmita toata caldura sufletului meu, sa iti ofere o licarire de speranta, avea sa iti spuna ca in curand nu ma vei mai vedea doar in vis... Ca amandoi ne vom strange in brate, ca trupurile noastre vor deveni unul... Poate nu acum. Poate mai incolo. Dar asa va fi... Oferindu-ti, cred eu, ceea ce cu siguranta vroiai sa auzi, si-a reluat zborul neincetat catre infinit... Culorile aripilor ei marunte aveau sa coloreze intreg universul, intreg cerul devenind de un purpuriu sublim. Visele noastre aveau sa devina realitate datorita ei, datorita universului care sedea bland la picioarele noastre, asteptand cel mai mic semn pentru a ne face fericiti pe vecie...

"Maturator de praf de stele..."

Oare cate sensuri se pot comprima in aceste cuvinte? Oare cate sentimente putem nutri si putem asimila din aceste cuvinte?... Va zic eu: multe. Sa va prezint un sens propriu si doar atat... nu vreau sa plictisesc.

In ultima perioada am trecut prin foarte multe, extraordinar de multe esecuri... din diverse perspective. M-au pus la zid si m-au tintit direct in inima, in adancul sufletului. Am cazut, am incercat sa ma ridic, am cazut din nou. M-am ridicat, am facut pasi marunti si am mers inainte. Probabil gravitatia si prietenii s-au facut "vinovati" pentru aceasta reusita. Pentru ca eu singura nu as fi putut. Dar am invatat ca orice pierdere si orice nereusita ma face mai puternica, imi da forta sa vreau sa devin mai buna si mai perseverenta. Viata e o lupta pe care trebuie sa o ducem la bun sfarsit, indiferent de cat de grea se dovedeste a fi si indiferent de cate ori ne impiedicam si ne-o luam peste nas. Probabil ca v-ati saturat ca si mine de altfel sa tot auziti vorbe... si nimic mai mult. Am realizat insa ca atunci cand faptele sunt incompatibile cu vointa ta, vorbele sunt creatoare de speranta si adevarate manuale de perseverenta. Trebuie doar sa stii sa le asculti si sa le pui deoparte in inimioara ta... Orice incurajare si orice vorba buna sunt binevenite.

De ce "maturator de praf de stele"... pentru ca uneori "matur" si le arunc undeva departe amintirile urate, desi imi mai aduc aminte de ele pentru a-mi da forta necesara sa merg inainte, pentru ca uneori vreau sa le "devorez" intrutotul pentru a le putea sterge odata pentru totdeauna... si pentru ca alteori "matur" roadele reusitelor mele... o schita dusa la bun sfarsit, un boboc de floare inflorit, un zambet si o privire calda, o strangere de mana...

Ma infrupt din roua diminetii, ma joc cu soarele, ating stelele, vorbesc cu florile... Astea sunt "stelele" mele. Si vreau sa le "matur" intr-un ungher al sufletului meu, sa ramana acolo pentru vesnicie. Frumusetea sta in detalii. Nu in lucrurile mari. Speranta si bunavointa sunt in noi. Haideti sa facem ceva cu ele. Haideti sa construim universuri, sa cladim sperante, sa prindem gustul a ceea ce e frumos si ne inconjoara, sa numim o stea sus pe cer si sa fie numai a noastra... Sa uitam de lucrurile urate si dezolante, sa facem cumva sa ne fie bine, sa fim NOI fara vreo alta masca...

Eu si...

E adevarat. Nu am mai scris de foarte multa vreme. Nu am mai avut timp si de ce sa nu recunosc, uneori mi-a fost lene sa tastez cateva cuvinte... Am avut perioade in care mi-am dorit sa scriu, insa ceva nu m-a lasat... Am avut perioade in care am scris si am sters, dupa care am scris din nou si iar am sters... Am avut perioade in care nici calculatorul nu l-am aprins... Am avut perioade in care eu si... am fost intr-un decalaj total... Lumea de sub picioarele mele se zdruncina cu toata forta sa. Eu eram precum un puzzle care incerca sa isi uneasca piesele, dar la prima adiere de vant acestea se imprastiau in imensitatea rece a universului ce ma inconjura... Eu si... eu. Atat. Ceilalti nu existau sau poate ca nu vroiam eu sa ii vad, sa stiu de existenta lor. Insa a trecut toata aceasta cearta cu mine insumi, cu universul meu, cu tot ce e frumos. Acum ma integrez in universul celorlati... Din nou. Asa cum am incercat sa fac mereu. Chiar daca poate nu mi-a reusit. Si e atat de bine, de cald si de frumos...

Sanda Ladosi

Do you believe in dreams???

Mdaa...

Celia- Sa pot zbura