joi, 29 ianuarie 2009

Thalia- No me ensenaste




:X:X:X:X:X:X:X:X::X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X

miercuri, 28 ianuarie 2009

Asteptand in ploaie

Faceam curat prin casa, cand telefonul mi-a sunat. Era cea mai buna prietena a mea. Ma chema la un suc... I-am spus ca merg, iar ea m-a intrebat daca vreau sa merg catre ea, sa ne intalnim pe drum si sa venim amandoua. Eu i-am spus ok. M-am imbracat, mi-am luat umbrela si am pornit cu pasi marunti catre ea... Am ajuns, dar ea nu ajunsese inca. Stateam undeva pe trotuar, aproape de marginea drumului si o asteptam in continuare. Vedeam decat stropi marunti de ploaie, masini grabite si oameni mohorati ce isi ascundeau chipul sub o gluga sau sub o umbrela. Atat... Aaaa, si razele de lumina de la stalpii de iluminat ce treceau prin umbrela mea.
E un peisaj trist, insa eu visam si ma simteam bine... Eram atat de calma, incat puteam sa jur ca exist numai eu in clipa aia. Eu si stropii de ploaie pe care la un moment dat i-am lasat sa se joace cu parul meu, cu chipul meu si cu sentimentele mele... Am inchis umbrela si m-am lasat in voia ploii, in voia lacrimilor ceresti si a soaptelor produse de acestea la atingerea asfaltului atat de rece si de sumbru... Eram decat EU pret de cateva minute. Simteam cum lumea trece si se uita la mine de parca ar fi putut vedea cum incerc sa imi schimb vesmantul interior... Ei nu aveau cum sa vada asta, dar eu simteam cu apasare privirea lor nedumerita si ciudata...
Atat de mult ma calmeaza ploaia, incat ma face sa aud cum sufletul meu striga cu disperare dupa un minut in care sa ii ascult pasurile, ma face sa ma dezbrac de haina neputintei si sa vreau sa o imbrac pe cea a sperantei... Impletesc si nutresc atatea sentimente cu fiecare strop de ploaie ce cade din cer. Cand ploua uit sa imi fac griji pentru ziua de maine, uit ca imi este greu fara cei dragi langa mine, uit de tot si de toate. Sunt eu, cu mine si cu celalalt eu... Un trio format din "personajele" ce imi aduc aminte ca exist: un "eu" care iubeste si caruia ii place sa fie iubit, un "eu" care iubeste doar din interes si face ceea ce vrea fara a tine cont de ceilalti si un "eu" caruia nu-i pasa de absolut nimeni, care e rece la orice atingere si indiferent la orice vorba sau actiune.
Se pare ca acum a iesit la iveala acel "eu" care iubeste si caruia ii place sa fie iubit. Chiar daca mi s-a intamplat de atatea ori sa rad pe dinafara si de fapt sa plang pe dinauntru, acum am zambit pe dinafara si am zambit si pe dinauntru. A fost una dintre datile in care am simtit ca plutesc. Parca miroseam asfaltul insetat de atata apa, parca miroseam stropii de ploaie si parca inspiram praful ce se ridica de la bataia stropilor. Parca. ... Pana cand am auzit aievea "Andreeaaaaa!!!" si m-am trezit brusc din visare. Si masinile ce treceau pe langa mine si ma stropeau din cap pana in picioare mi se pareau atat de egoiste si de rele, pentru ca ma trezeau de cate ori aveau ocazia din acel vis, parca aruncandu-mi cate o galeata de apa rece pe mine si spunandu-mi " Andreea, trezeste-teee! Esti afara, in mijlocul unei strazi! Revino-ti!". Toata lumea incerca sa imi farame, sa imi spulbere gandurile... Au reusit, insa doar pe jumatate...

O melodie absolut superba



Ziceti voi... nu sunt adevarate versurile?...:X:X:X:X:X

Alfabetul iubirii

Putin despre Florin Piersic

Florin Piersic a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. A debutat in filmul „Ciulinii Baraganului” si a jucat in peste 40 de filme de-a lungul carierei sale, cele mai cunoscute fiind filmele din seria „Haiducii”.
Rolul Margelatu l-a transformat intr-unul din cei mai iubiti actori romani. A fost adesea comparat cu actorii francezi Jean Marais si Alain Delon. Dupa 1989, a fost mai activ in teatru si televiziune, jucand pe scena teatrului din Cluj si aparand la numeroase emisiuni, atat ca gazda (a prezentat emisiunea „Piersicile lui Florin”) cat si ca invitat.
A luat premiul pentru Cel Mai Indragit Actor la gala premiilor „Zece pentru Romania” in 2005. A jucat in telenovela postului AcasaTV, „Lacrimi de iubire”. Este casatorit a treia oara si are doi fii. Actorul Florin Piersic jr. este fiul sau din prima casatorie cu actrita Tatiana Iekel.

marți, 27 ianuarie 2009

Cate ceva despre Emilia Popescu

Emilia Popescu ar fi fost cu siguranţă una dintre cele mai mare vedete ale Hollywood-ului şi ale Broadway-ului dacă se năştea în Statele Unite ale Americii. Din fericire pentru noi, ea s-a născut la Bucureşti şi este mulţumită că harul ei special îi poate bucura pe românii iubitori de artă. Din partea lor, Emilia primeşte, în fiecare an, un Oscar. Imaginar, dar din suflet…
Emilia Popescu este fiinţa de o modestie extremă, pe care o poţi trece cu vederea pe stradă, pentru că nu încearcă să iasă în evidenţă cu nimic, dar pe care o adori pe scenă, unde pur şi simplu străluceşte, indiferent de rolul pe care-l joacă. S-a născut cu dragostea de scenă…
Nici nu se putea altfel, pentru că provine dintr-o familie de artişti şi este nativă a unei zodii de mari artişti, zodia Peştilor (Ion Caramitru, Ion Besoiu, Ilinca Goia, Margareta Pogonat, regretata Gina Patrichi, Alexandru Repan).
Mama sa, Malu Iosif, a fost o talentată balerină, acum coregraf-colaborator permanent al trupei lui Dan Puric, iar tatăl, plecat în lumea de dincolo exact când Emilia o aducea pe lume pe fetiţa ei, a fost un foarte apreciat actor la Operetă, Emil Popescu. El a fost cel despre care Emilia spune că s-a speriat când ea a intrat la Institutul de Teatru, din "primul foc", aşa cum şi-a dorit, pe unul dintre cele trei locuri existente la vremea aceea.
Astăzi, la vârsta maturităţii, Emilia îşi aminteşte că de mică visa numai şi numai să fie actriţă, dacă nu de-a dreptul la Hollywood, măcar aici, acasă, la Bucureşti. A studiat pianul, a iubit acest instrument şi nimeni nu credea că va renunţa la o carieră în domeniu pentru Teatru. Şi totuşi… Aşa după cum chiar ea spune, preluând vorba amicului ei Florian Pittiş, este "atinsă de dulcele blestem al scenei"…
Este o actrita pe care pur si simplu o iubesc si o respect din tot sufletul pentru munca pe care o depune pentru a delecta sufletul atat de obosit si chinuit al romanilor din ziua de azi, care se pierd usor-usor pe drumul intortocheat al grijilor cotidiene. Am avut sansa sa o vad de cateva ori pe scenele teatrurilor si am mai avut sansa sa schimb cateva vorbe cu dansa in afara scenei, undeva prin supermarketul Billa, unde era la cumparaturi cu Florin Piersic. E de o fumusete interioara de nemaintalnit, de o simplitate si de o modestie cum rar iti e dat sa vezi. M-am bucurat enorm ca am avut aceasta rara ocazie de a vorbi cu dansa si sper din toata inima ca nu va fi ultima.

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Grigore Lese- Saracu' omu' cu dor



Grigore Lese este una dintre marea de comori nationale pe care le avem si de care trebuie sa avem grija. Vocea sa este o alinare pentru sufletul meu. Nu l-am descoperit demult, insa de cand am ascultat cateva melodii la niste prieteni pot sa spun ca pur si simplu imi alina sufletul. Are o voce fantastica si un stil aparte de a canta. Il recunosti cu ochii inchisi... Imi vine sa plang de fiecare data cand il ascult.

vineri, 23 ianuarie 2009

Cateva vorbe despre iubire...

Fac asta cu dedicatie pentru Mishu!!!! Incerc sa ii aduc la cunostinta faptul ca pe lumea asta exista iubire, ca suntem partasi la ea si ca orice fiinta isi are undeva jumatatea, bine ascunsa, care la momentul potrivit te va intregi ca spirit si ca om. El asa nu e greu de cap, nu e nici naiv....e ok. Insa are ceva probleme cu el insusi, cu stabilirea unor prioritati si unor sentimente. Nu prea stie ce vrea langa el, e intr-un lung monolog cu el insusi fara sa isi dea seama. Insa altii isi dau seama... Eu pot sa spun ca imi dau seama cat de cat usor, caci suntem amandoi Capricorn, nascuti in aceeasi zi de 10 ianuarie. Cam cum sunt eu, asa e si el. Dupa ce am avut ocazia sa vorbesc cu el, la un suc, i-am promis solemn ca voi incerca sa ii dau cateva definitii proprii ale iubirii... Poate, poate o sa inteleaga ceva si eu o sa imi ating scopul.
Asa ca incerc sa transpun ceea ce simt eu, ce gandesc eu depre iubire in momentul de fata, in cateva randuri. Sa nu va suparati daca vor fi cam multe...:)
Pai... daca ma gandesc mai bine, nu stiu sa dau o definire gen dictionar explicativ iubirii, insa stiu ca izvoraste din foarte multe lucruri. Trebuie numai sa o simti si sa o cultivi in gradina propriei inimi. Trebuie insa sa si vrei lucrul acesta. Iubirea e ca un abecedar ce il inveti litera cu litera, ce o inveti cu timpul si o impartasesti in functie de circumstante, in functie de cel ce il ai langa tine.
Atunci cand incerci sa legi doua cuvinte in fata celei care ti-a furat sufletul si nu poti, si pe deasupra mai incepi sa si tremuri si simti cum incet-incet inima ta vrea sa ajunga langa inima ei, atunci IUBESTI. Atunci cand incerci de la distanta sa ii trimiti o scrisoare in care sa ii spui ca nu mai poti de dorul ei sau incerci subtil sa ii lasi in usa apartamentului un biletel, chiar daca sta cu un etaj mai sus sau in blocul alaturat, si tot incercand sa scrii observi ca ai terminat un top de coli tot incercand sa scoti ceva mai bun, atunci IUBESTI. Atunci cand ii auzi vocea la telefon si nu iti mai simti picioarele, atunci IUBESTI. Atunci cand o vezi si iti doresti sa treci neobservat cu gandul ca poate nu arati tocmai bine sau ceva nu te prinde, chiar daca ai fi in stare sa strigi in gura mare ca o adori, atunci IUBESTI. Atunci cand sunteti impreuna la un suc cu prietenii, iar ei vorbesc si tu taci, observand-o doar pe ea si nimic altceva ce te inconjoara, mirandu-te pe zi ce trece de frumusetea-i sublima, de trupul aproape ideal si de perfectiunea ei, atunci IUBESTI. Atunci cand afara ploua cu stropi mari, desi iti place sa vezi cum lacrimile ceresti isi fac usor cale pe obrajii sai, pe buzele sale, desi iti place sa vezi cum parul sau se prelinge pe chipul umezit si ai da orice sa fiti decat voi doi pe Pamant in clipele alea, si ii oferi umbrela sau pardesiul tau pentru a pastra apoi in el toata acea caldura sufleteasca pe care o emana, atunci IUBESTI. Atunci cand la malul marii o ajuti sa construiasca castelul din nisip ce la orice atingere a valurilor se darama, atunci IUBESTI. Atunci cand totul in jurul sau pare sa se naruiasca si tu ii spui ca totul va fi bine, ca o sa treceti impreuna peste asta si ca nu o sa fie singura, atunci IUBESTI. Atunci cand trandafirul ce i l-ai daruit ieri incepe sa se ofileasca si tu deja ai observat asta si vii cu un buchet mic de ghiocei sau zambilute, atunci IUBESTI. Atunci cand frunzele incep sa cada toamna si incep sa se joace cu parul sau, ea stand pe banca in bratele tale, cu ochii inchisi, citind in paginile inimii tale, iar tu o privesti de parca ar fi ultima oara si ii mangai suav mainile, buzele, atunci IUBESTI. Atunci cand o vezi peste tot, chiar daca nu este langa tine si orice lucru iti aduce aminte de ea, atunci IUBESTI.
Este usor sa spui te iubesc. Este insa mai greu sa te tii de cuvant si sa si arati lucrul acesta. Puterea cuvintelor uneori este trecatoare, asa cum orice lucru pamantesc este demn de vremelnicie. Trebuie sa vrei sa iubesti, sa stii sa iubesti, sa nu uiti ca iubesti si mai presus de toate sa fii TU. Trebuie sa ne ingrijim de "hrana" si "imbracamintea" sufletului nostru. Iar ca sa faci asta, de cele mai multe ori ai nevoie de un EL sau o EA. E urat sa fim singuri. E atat de frumos sa fim DOI.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Despre Dan Balan... Apropo: frumoase versuri

Dan Balan s-a nascut in Chisinau, Republica Moldova in 1979. Cel mai mare succes al lui pana acum a fost cu trupa O-zone. El a fost liderul proiectului, a produs si a scris toate melodiile lor. Dan a format O-zone in 1999 si a lansat trei albume pana in 2004. Cel mai bine vandut albumul al trupei a fost `DiscOzone` care a ajuns, pe locul 1 in 6 tari si a fost vandut in peste 2,5 milioane de copii (au vandut doar in Japonia deja un milion de discuri).
Cel mai mare succes al lui Dan a fost piesa `Dragostea din tei` (care este cunoscuta si ca `Numa Numa song`). Piesa a ajuns numarul 1 in 32 de tari (si numarul 3 in Marea Britanie) vanzandu-se in 12 milioane de exemplare in toata lumea . A fost cel mai mare single in Europa si Japonia in 2004 si respectiv in 2005. Apoi peste 100 de artisti au facut un cover la piesa in 12 limbi diferite. Un alt hit semnat O-zone a fost `Despre tine`. A ajuns numarul 1 in 5 tari si a fost pe locul 6 in top-ul Europei.
Inainte sa intre in lumea pop , Dan s-a bucurat de prima experienta cu o trupa. El a format o trupa goth-doom metal care se numea Inferialis in 1997. Dan a cantat la keyboard si era compozitorul proiectului. Inferialis a avut o baza de fani mare in scena underground-ul moldovei, chiar daca nu a lansat ceva oficial.
In 2004, Dan a hotarat sa se intoarca la radacinile sale rock. A ales cei mai buni muzicieni in zona lui si s-a mutat cu ei in Los Angeles in 2005. Dan a scris compozitii inainte sa formeze trupa, a durat 2 ani sa-si creeze linia melodica si stilul lor propriu captivant. L-a rugat pe Jack Joseph Puig un producator cunoscut (John Mayer, Sheryl Crow, No Doubt, The Black Crowes, Rolling Stones) sa produca disc-ul. Jack a fost foarte entuziasmat sa lucreze impreuna cu Dan. Albumul a fost inregistrat in aprilie/iunie 2006 la Ocean Way studio.

Mama mea


Nu pot sa definesc cu exactitate cuvantul "mama", insa pot spune ca inseamna totul. Tot ce e mai frumos pe aceasta lume. Pentru mine, mama este icoana vietii mele, coltul meu de lume, universul meu, in care totul graviteaza in jurul sau.
Datorita ei florile infloresc, datorita ei cantul pasarilor este mai placut, datorita ei stelele stralucesc, datorita ei razele soarelui coboara pe pamant, datorita ei lumea e mai buna, datorita ei si pentru ea traiesc. E tot ce am mai frumos, mai sfant, mai pur si mai bland. E totul pentru mine, asa cum eu sunt totul pentru ea. E cea mai buna prietena a mea, e sora mea, e MAMA mea. Ii multumesc din suflet ca m-a crescut, ca a avut grija de mine si a fost alaturi de mine in momentele grele din viata mea. Ii multumesc ca a facut atatea sacrificii pentru mine si ii multumesc din suflet pentru iubirea ce mi-o poarta. Ii multumesc si o sa ii multumesc in fiecare clipa a vietii mele pentru ca exista.

Alimentatia adecvata celor 4 grupe sanguine


Tradusa in limba romana din limba engleza de SC California Fitness Romania SRL, aceasta lucrare valoroasa contine dieta individualizata pentru cele patru grupe sanguine, cu solutii practice de mentinere a sanatatii, de prelungire a vietii si de obtinere a greutatii corporale ideale. Autorul principal, dr. Peter J. D’Adamo, este medic naturist, cercetator si cadru universitar recunoscut. Cercetarile sale vaste si experimentele clinice asupra conexiunii dintre grupa sanguina si starea de sanantate sau de boala au dus la succese rasunatoare in domeniul catorva ma-ladii, printre care tratamentul cancerului mamar si al SIDA.
Cartea ofera informatii stiintifice care ii ajuta pe cititori sa coopereze cu medicii, in incercarea comuna de optimizare a starii de sanatate. In elaborarea ei s-a pornit de la faptul ca pe suprafata Pamantului nu exista doi oameni identici; deoarece toti locuitorii planetei sunt diferiti nu este logic ca ei sa consume aceleasi feluri de alimente. Un rol fundamental il are grupa sanguina a fiecaruia, care descuie usa spre misterele sanatatii, bolii, longevitatii, vitalitatii fizice si puterii emotionale. Intre grupa sanguina, alimentatie si sanatate exista o stransa legatura. Fiecare dintre cele patru grupe sanguine (O, A, B, AB), favorizeaza absorbtia anumitor alimente si influenteaza modul in care organismul face fata situatiilor de stres. In cele 392 de pagini sunt tratate, pe larg, pentru fiecare grupa sanguina, dieta, planificarea meselor, factorul de scadere in greutate, recomandari privind suplimentele alimentare, profilul stres/exercitii fizice, precum si chestiunea personalitatii. De asemenea, cititorii pot gasi note ample referitoare la alimentele deosebit de benefice, neutre si cele care trebuie evitate, din toata gama, incepand cu produsele din carne si terminand cu ceaiurile din plante si bauturi. Totodata, sunt prezentate informatii utile privind planificarea meselor, planuri de dieta, meniuri standard, retete, alternative pentru controlul greutatii corporale, pe grupe sanguine. Autori celebri de literatura medicala din lume apreciaza in termeni elogiosi lucrarea, pe care o considera „absolut fascinanta” si opineaza ca „cercetarile si descoperirile doctorului D’Adamo deschid o noua perspectiva, deosebit de incitanta, asupra conceptului de individualitate biochimica, oferindu-ne o modalitate extrem de eficienta de a aplica aceste descoperiri in viata noastra de zi cu zi”.
Autorii fac precizarea ca aceasta carte nu este gandita ca un substitut pentru recomandarile de specialitate ale medicilor, sau ale altor persoane angajate in domeniul ingrijirii sanatatii. Putem afirma ca acest ghid de mare valoare, care ne invata cum putem trai in cel mai sanatos mod, poate sa constituie un pas inainte pe drumul cunoasterii si al practicii medicale.
Sursa: http://www.cityonline.ro/

Tunsoarea bob mereu la moda


Par lung? Este potrivit pentru adolescente, vedete de cinema si pentru femeile carora le place sa petreaca foarte mult timp sa se aranjeze. Insa, atunci cand vine vorba de a fi la moda si de a avea un look modern, nimic nu se compara cu o tunsoare bob.
Aceasta tunsoare este in fruntea topurilor in ceea ce priveste frizurile pentru toamna-iarna 2006-2007. Vei observa ca vei arata cu cativa ani mai tanara daca alegi acest tip de tunsoare. Insa acest lucru va fi valabil numai pentru cele care vor avea o tunsoare de calitate. O forma nepotrivita sau o aranjare a parului gresita te vor ajuta sa obtii un aspect imbatranit si nu unul modern asa cum vrei.Tunsoarea bob a fost foarte populara in Statele Unite ale Americii in anul 1920. Sunt foarte multe motive pentru care acest tip de tunsoare revine mereu la moda. Prima tunsoare bob a fost purtata de catre Coco Chanel.

duminică, 18 ianuarie 2009

... ... ...

Intr-o zi ca aceasta de duminica, oare ce ar trebui sa fac? Momentan nu ma simt prea bine. Nu spun asta pentru ca ma doare ceva, ci pentru ca pur si simplu ma simt asa... aiurea. Incerc sa imi gasesc locul prin casa si NU POT. Incerc sa ma gandesc la ziua de maine, cand voi avea primul examen pe anul acesta si NU POT. Incerc sa imi ocup timpul cu ceva si NU POT. Incerc sa imi pun ordine in ganduri si NU POT. NU POT sa fac nimic. NU POT sa ma gandesc la nimeni, la nimic. Nici macar la mine. Parca cineva mi-ar fi spalat creierul si mi l-ar fi golit de orice amintire, de orice gand. NU POT sa concep nici o imagine, NU POT sa trasez conturul vietii mele, NU POT face absolut nimic. Parca as fi paralizata sufleteste.
Dau drumul la muzica si stau in pat incercand sa ma relaxez, dar mi se ia. Deschid geamurile la balcon, incercand sa iau putin aer, uitandu-ma la ceea ce se intampla dincolo de barierele mele emotionale si dincolo de peretii apartamentului meu, insa ma satur numai dupa nici 5 minute. Incerc sa iau cursurile sa invat, dar dupa cateva secunde la arunc pe jos si plec... in dormitor. Iau un album cu poze, ma uit pe el si incep sa plang. Imi aduc aminte de o melodie care mi se potriveste in astfel de momente si din nou obrazul meu devine o cale usor de strabatut pentru lacrimile ce asteptau in coltul ochiului. Imi zic: "Andreea, revino-ti!" Ma duc, imi aprind o tigare si incerc sa ma abtin sa mai plang. Am incercat atatea azi si nu am putut face nimic.
Singurul lucru de care imi pare rau e ca a mai trecut inca o zi din marea de zile pe langa mine in care nu am "putut" face nimic si NU AM FACUT NIMIC. Poate e ultima, poate nu se va mai intampla, poate e doar vina mea si atat... A nimanui altcuiva. In astfel de zile pot decat sa sper. Atat si nimic mai mult.

Ramnicul, intre alb si negru


Dupa cum se vede, municipiul Rm. Valcea este un oras al contrastelor. Au mai ramas in el locuri de suflet ale locuitorilor, dupa ce multe au intrat sub betoane si asfalt. Administratia locala pune mare pret pe fata orasului. Asa se face ca angajatii de la ADP, in exces de zel, lustruiesc, zilnic, centrul, uitand de cartierele marginase. Pe strazi intregi din aceste cartiere nu exista macar un cos de gunoi (exemplu, cartierul 1 Mai). Pana in Podul Vinerii Mari, totul e luna. Dincolo, e jale. Pe faleza din partea de sud, e mai rau decat pe marginea unui drum de tara : balarii inalte de un metru, gunoaie, totul lasat in paragina. In curtea Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” de pe strada Antim Ivireanul, tot in cartierul 1 Mai, o cladire sta sa se naruie, altele doua, incepute cu ani in urma, se degradeaza din cauza lucrarilor ramase neterminate. In piata centrala, e mai rau ca la balci. Exista strazi in oras care nu sunt iluminate pe timp de noapte. Cainii comunitari (ca sa nu le spunem vagabonzi), s-au inmultit asa de tare, ca au invadat chiar si centrul, fiind un adevarat pericol public. Si exemplele ar putea continua. Noi am vrea ca banii contribuabililor sa fie folositi pentru tot orasul, nu numai pentru zonele rezidentiale. Iar administratia locala sa mai plece privirea si spre lucrurile „marunte”, care afecteaza viata ramnicenilor. Fiindca toti platim taxe si impozite, si avem acest drept, de a beneficia de acelasi confort ca si locuitorii din centrul targului.
Sursa: http://www.cityonline.ro/

joi, 15 ianuarie 2009

Cand sunt suparici:(

De ceva vreme incoace nu prea ma simt in apele mele mereu... Am impresia ca lumea in care traiesc e prea mare pentru mine, iar eu sunt decat un pui de om uitat undeva intr-un colt... Simt ceva ce cu greu pot descrie in cuvinte. De cele mai multe ori nu ma mai recunosc. Sunt ca un puzzle pe care incerci sa il reconstruiesti bucata cu bucata, iar la prima adiere de vant se spulbera... Sunt ca o masina ce incearca sa mearga inainte, desi rezervorul e aproape golit, iar cand ajunge la benzinarie pentru a-si trege de undeva energia necesara, ii moare motorul de tot.
Uneori ma simt neputincioasa, fara nici o forta. Incerc sa ma adun, sa merg inainte, dar simt ca nu mai pot. Incearca si cei dragi sa fie langa mine, insa de cele mai multe ori nu reusesc sa faca nimic.
Stiu ca nu e nimic special, deoarece li se intampla si altora, dar pentru mine una, uneori e prea mult. E mai mult decat pot duce chiar... Asta in ciuda faptului ca se spun urmatoarele: Dumnezeu ii pune la incercare pe cei pe care ii iubeste. Asa e... Nu e un lucru pe care il pot contesta. Nici macar daca as vrea. Simt ca ma degradez sufleteste pe zi ce trece tot mai mult. Lacrimile ce de multe ori le poti observa in coltul ochiului sunt motivul din cauza caruia sufletul meu... isi pierde caracteristicile specifice unui om cu zambetul pe buze. De cele mai multe ori nici macar nu stiu de ce plang. Atat cam am de spus... Ajunge.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Ce frumos e sa fi copil


Cateodata imi aduc aminte cu nostalgie de clipelele petrecute de cele mai multe ori in sanul familiei, ori daca nu cu prietenii pe afara, atunci cand eram mica. Erau printre cele mai frumoase. Poate atunci nu puteam sa realizez lucrurile acestea, insa acum, odata cu trecerea timpului, am invatat sa le apreciez si sincer, mi-e dor de ele de nu mai pot.
As da orice pentru a putea da timpul inapoi, pentru a mai putea retrai acele momente. A trecut prea repede timpul, am crescut si ne-am maturizat prea repede. La cat de frumoasa e acea perioada, parca as vrea sa raman mereu copil, sa nu am nici o grija, sa nu ma intereseze de nimeni si de nimic. Decat de mine, de copilaria mea, de jucariile mele, de prietenii mei si de familia mea. Atat...
Mi-e dor sa fac baie in raul Olanesti, mi-e dor sa ma dau cu sania pe acesta cand era inghetat, mi-e dor sa ma invinetesc pe picioare de atatea cazaturi, mi-e dor sa ma strige bunicii sa intru in casa ca e prea tarziu, mi-e dor sa stau catarata pe gardul din fata blocului de vorba cu prietenii, mi-e dor sa ne jucam de-a v-ati ascunselea sau prinselea... Mi-e dor de mine.
E foarte naspa sentimentul sa vezi ca te maturizezi si uiti de cele mai frumoase clipe ale scurtei tale vieti de om. Uiti si iti aduci aminte doar de ce e mai recent, pe zi ce trece inghitindu-te tot mai mult grijile cotidiene. Nu degeaba se spune ca omul are memorie selectiva... Insa toate grijile cotidiene se clatina masiv atunci cand imaginile copilariei isi fac simtita prezenta. Nu degeaba se spune ca omul mai are si feeling-uri. Ca doar suntem oameni si aceste sentimente uneori ne caracterizeaza din plin. Caci pana la urma suntem oameni si nu altceva.

De ziua mea...:D


Pe langa faptul ca ziua mea e in fiecare zi, ziua mea de nastere oficiala e pe 10 ianuarie. Asa ca a iesit ceea ce va imaginati: mare chef, mare petrecere:P. Cum de altfel mi se potriveste vorba aceea "mare om, mare caracter":P. Ce altceva putea sa iasa nu stiu: decat un chef in toata regula, cu prietenii apropiati :D.
Am stat de vorba, am mancat, am baut, am dansat, am cantat karaoke... Intr-un cuvant, ne-am distrat, ne-am simtit bine. Si cum orice chef trebuie sa se incheie cum se cuvine, la usa mi-au sosit alti cativa musafiri nepoftiti, si anume vreo sase politisti, chemati de vecinul de sub mine, deranjat de muzica data prea tare. Intrebarea mea era de ce au venit atatia. De cum am deschis usa, gatul mi se lungea usor usor pe scari sa vad daca nu cumva urca mai multi. Ideea e ca nu se mai terminau. Probabil le era teama sa nu ii iau la bataie:P... Bineinteles ca nu mi-am luat amenda. Ca de fiecare data totul s-a redus la o simpla avertizare. Dupa ce au plecat, cheful a continuat, insa restrictionat intr-o privinta: muzica. La 6 dimineata, cu ochii aproape lipiti de somn, dupa ce invitatii au plecat, am reusit sa fac putina ordine, dupa care somnul mi-a fost cel mai bun frate. Si ce bine a fost...
Nu o sa fie nici prima, nici ultima data cand o sa vina politia. Vreau sa cred asta din tot sufletul. Am inceput chiar sa ii simpatizez. Asta insemnand ca de fiecare data cand o sa vina o sa fie cate un chef... Trebuie sa le dau si lor cateva motive sa mai iasa din butoiul cu plictiseala din cand in cand... Nu-i asa?;)

Jurnalul unui copil nenascut


5 octombrie: De astazi începe viata mea. Parintii mei nu stiu înca acest lucru, sunt mai micuta decât semintele unui mar, dar totusi traiesc. Voi fi o fetita cu parul blond si cu ochii albastri. În mine sunt deja înscrise trasaturile de mai târziu, chiar si faptul ca o sa-mi placa florile.
19 octombrie: Sunt unii care spun ca nu sunt o persoana reala, ca doar mama mea exista. Dar sunt o persoana reala, asa cum o farâmitura de pâine este tot pâine. Eu si mamica suntem doua persoane reale.
23 octombrie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul. Si mai târziu voi putea sa vorbesc... Si stiu ca primul meu cuvânt va fi: MAMA.
25 octombrie: Inima mea a început sa bata de astazi. Pâna la sfârsitul vietii, în orice clipa se va auzi usor ritmul ei. Dupa multi ani ea va obosi, se va opri si voi muri.
2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte putin. Mânutele si piciorusele mele au început sa se contureze. Dar va trebui sa mai astept mult timp pâna când ma vor ajuta sa ajung în bratele mamei, pâna când voi putea sa vin cu buchetelul de flori în mânute sa-l îmbratisez pe tata.
12 noiembrie: La mâini au început sa-mi apara degetele grasute. Sunt grozav de caraghioase asa mici! O s-o trag pe mama de par cu ele!
20 noiembrie: De-abia astazi medicul i-a spus mamei ca va avea un copil. Ce fericita trebuie sa fie! Te bucuri, mamico?
25 noiembrie: Cred ca mama si tata îmi cauta acum un nume. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. As vrea sa ma cheme Maria. Sunt deja maricica acum.
10 decembrie: Mi-au aparut primele firisoare de par, moi si aurii. Ma întreb ce fel de par are mamica mea.
13 decembrie: Vad! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama ma va aduce pe lume vor fi numai raze de soare si flori, dar mai mult decât orice as vrea s-o vad pe mamica... Cum arati, mamico?
24 decembrie: Oare mamica aude soapta inimii mele? Unii copii se nasc putin bolnavi. Dar inimioara mea este puternica si sanatoasa. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O sa ai o fetita sanatoasa, mamico!
28 decembrie: Astazi parintii mei m-au ucis.

Prima data cand mi s-au citit aceste randuri, si anume undeva prin clasa a noua sau a zecea de catre profesoara de romana la ora, tin sa va spun ca nu aveai ce sa discuti cu mine pret de doua zile. Ma plafonasem total... Nu stiu de ce, dar simteam cum imi fuge pamantul de sub picioare numai de cum ma gandeam cateva secunde la aceste versuri. Ma surprinde faptul ca putem sa fim atat de rai si de inconstienti chiar si acum cand am mai crescut si m-am mai maturizat si am avut timp sa observ rautatea care ne inconjoara... E de necrezut. Va las sa cititi si sa va formati o parere. Poate imi dati dreptate sau poate nu. Iar daca nu o sa va dea macar undeva in coltul ochiului o lacrima inseamna ca nu sunteti oameni...:((

O simpla poezie...cu multe sensuri


Bate, si eu stiu că bate si vreau eu să bată.
Bate si-o aud întruna si nu mai vreau să bată.
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
Ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint cei care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate, si eu stiu că bate, si vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu si ea sunt doar o bucată,
Un singur bloc de piatră nedespicată.
"Inima", Nichita Stanescu

Este o poezie care ma caracterizeaza, pe care am avut ocazia sa o prezint la proba artistica la balul bobocilor, in clasa a noua. De atunci, de cate ori prind ocazia, o citesc mereu. Pur si simplu imi place. Asa ca m-am hotarat sa v-o impartasesc si voua. Poate o sa va placa la fel de mult ca si mie. Cel putin asta sper.

Doar o zi obisnuita

Era o zi de luni calduroasa, desi suntem in luna ianuarie. Desi era un soare cu dinti, era mai cald decat in zilele trecute... Ma indreptam de la Centrul de Calcul catre casa, iar pe centru, pret de cateva minute, m-am asezat pe o banca si am inceput sa privesc oarecum melancolic in jurul meu. Imi era dor. Imi era dor de ceva, de cineva.... nu stiu exact de ce. Starea pe care o simteam nu era tocmai una caracteristica mie. Insa ca la orice om normal, se mai intampla. It's life...
Stateam si ma uitam in jurul meu si vedeam tineri tinandu-se de mana, batrani care se plimbau pentru a se relaxa, caini care dormeau acolo unde razele soarelui bateau mai puternic pentru a se incalzi, auzeam copii tipand si razand, care jucau prinselea sau se dadeau in masinutele acelea in care te dai contracost, supravegheate de un batranel care incerca usor-usor sa se incalzeasca, care datorita razelui de soare care il atingeau mai avea putin si adormea... Incerca insa sa nu adoarma. Probabil ceea ce il mentinea treaz si nu il lasa pret de cateva secunde sa inchida ochii era mai mult ca sigur tipatul copiilor...
Undeva intr-un colt, departe de toata aceasta galagie, un batranel dadea de mancare zecilor de porumbei. O imagine atat de frumoasa, incat cu greu iti gasesti cuvintele sa o descrii. Mai bine nu o faci. Simti decat si atat... Pe langa batranel, un tanar cu camera de filmat pasea incet pentru a nu speria porumbeii si il filma pe batranel cum le dadea de mancare... Probabil l-a impresionat asa cum m-a impresionat si pe mine. Nu imi venea sa mai plec. Dar trebuia neaparat sa ajung acasa.
Ma uit asa ca de cele mai multe ori uitam sa ne bucuram de cele mai simple si banale lucruri. De lucrurile care ne fac cu adevarat fericiti. Nu mai apreciem lucrurile simple, ci din contra ne bucuram numai de lucrurile scumpe, de cadouri, de plimbari si calatorii. Am uitat ca aceste lucruri sunt un adevarat dar pentru sufletul nostru, pentru ochii mintii si ai inimii. Mare pacat.

A fi preot: meserie sau vocatie?

A purta haina preoteasca este o meserie sau o chemare, o vocatie? A-L sluji pe Dumnezeu este o meserie sau o vocatie? Sunt intrebari la al caror raspuns ma gandesc mai mereu, de cate ori am ocazia, de cand am vorbit despre acest subiect la cursul de introducere in Tv impreuna cu profesorul. Incerc sa gasesc un raspuns multumitor, care sa imi satisfaca curiozitatea intr-o masura oarecum apreciabila.
Lasand la o parte aceasta calitate de a fi preot, intr-un final totul se reduce la un singur lucru: suntem oameni. Iar ca orice om, netinand cont de meseria sau de conditia sa, avem necesitatile noastre, pe care pentru a le satisface trebuie sa ai bani. Cam totul se reduce la situatia financiara. Sa fie mai importanti banii decat chemarea in sine? Sa facem totul numai pentru bani? Chiar atat de pregnanta este necesitatea acestora?
Am vazut si am auzit de foarte multe cazuri in care preotii au pacatuit mai mult decat noi oamenii de rand. Desi aceasta "meserie" sau "vocatie" ar trebui sa le impuna oarecum mai multe restrictii daca pot zice asa, sunt la fel de pacatosi ca si noi si uneori la fel de mincinosi in fapte, precum si in vorbe.
Destui de multi preoti iau mita, destui de multi preoti sunt acuzati de viol, la fel de multi intretin relatii sexuale cu persoane de acelasi gen.... si asa mai departe. Nu are rost sa stau sa enumar aceste lucruri, deoarece sunt foarte cunoscute si practicate si de catre oamenii care nu au aceasta chemare catre Dumnezeu si anume oamenii de rand. Observ cu tristete cum datinile bisericesti isi pierd din ce in ce mai mult valoarea si sunt umbrite de puterea banilor. Slujbele nu se mai tin cum se tineau inainte, preotii nu mai au rabdarea sa stea de Boboteaza sau de alte sarbatori sa iti slujeasca ca inainte in casa deoarece sunt grabiti sa mearga din ce in ce mai multe case ca sa stranga din ce in ce mai multi bani, la biserica trebuie sa cotizezi.... asta este.
Dupa parerea mea, in aceasta calitate de preot nu ar trebui sa iti pese de conditia financiara atat de mult, deoarece sa-L slujesti pe Dumnezeu este unul dintre cele mai frumoase lucruri care i se pot intampla unui om care vrea si simte ca poate sa faca acest lucru, care poate sa renunte la multe altele si sa faca anumite sacrificii pentru implinirea acestui vis. Asa cum se spune ca banii sunt ochiul dracului, pentru un preot nu ar trebui sa fie primar acest interes al banilor, ci vocatia sa, chemarea sa catre Dumnezeu. Ai ocazia, din nefericire, sa vezi din ce in ce mai multi preoti care le cer credinciosilor lor sa dea bani pentru biserica, bani pe care ulterior ii folosesc pentru ridicarea unor vile personale cu cat mai multe etaje sau pentru schimabarea masinii personale cu una mai moderna, cu cat mai multe optiuni. Nu de putine ori se intampla sa vezi preoti sau maicute in masini ultimul tip... Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul...:(

duminică, 11 ianuarie 2009

O zi de iarna la bunici

Am fost dupa revelion la tara impreuna cu cativa prieteni. Am fost sa ii vizitam si pe cei batrani pentru a le spune "La multi ani!" si un an nou plin de tot ce e mai bun. Odata ajunsi acolo, greu ne-a fost sa plecam... Ne-au furat atmosfera de sarbatori in sanul familiei si colindele impreuna cu zapada de aproape o jumatate de metru si peisajele superbe ce erau pretutindeni. Asa ca am ramas peste noapte.
Pot sa spun ca a fost un incepu de an nou aproape perfect, in care ne-am adunat cu totii si ne-am simtit extraordinar de bine impreuna. Ne-am dat cu sania, am facut un om mare de zapada, ne-am batut cu zapada pana ne-au inghetat nasucurile si mainile si ne tineam unii de altii sa ajungem acasa ca nu mai puteam nici macar sa mergem de inghetati ce eram. Mai aveam putin si ne faceam turturi de gheata... Aveam o sanie mare, dintr-aceea trasa de cal, pe care am legat-o de masina si am inceput sa urcam la deal... Am cazut si in balti facute din zapada dezghetata pe alocuri, ne-am innegrit pe picioare de atatea cazaturi, insa nimic nu ne-a facut sa ne oprim. Cel mai bine insa era cand veneam in casa si ne incalzeam langa sobe, stand la povesti cu paharul de vin fiert in mana si adulmecand usor mirosul de carne la garnita si de carnaciori ce ne asteptau la masa pe care bunica ne-o pregatea. Eram plini de energie si aveam impresia ca Mos Craciun a fost mai darnic cu noi ca niciodata, facandu-ne acest cadou minunat de a fi toti impreuna in aceste clipe minunate. Asa ca am profitat la maxim. Nimic nu a trecut pe langa noi fara de care sa nu ne bucuram. Ne-am incarcat bateriile, deoarece apoi urma sa venim din nou acasa, poluati de atata urbanism si de atata agitatie, lucruri cotidiene de care cred vrem cu totii sa fugim si sa scapam de ele macar de cateva ori, atunci cand avem ocazia.

Facultate, dulce facultate

Anii au trecut din ce in ce mai repede si se pare ca acum suntem ultimul an si licenta se apropie cu pasi din ce in ce mai repezi. Trebuie sa ne facem timp si pentru ea, chiar daca invitatiile prietenilor in oras sunt parca din ce in ce mai dese in aceasta perioada sau lenea te cuprinde pe de-a locul:P. Tentatiile sunt multe si trebuie sa iti pui pofta in cui.... Doar suntem oameni mari si trebuie sa ne gandim si la viitorul nostru. Trebuie sa ne folosim timpul in mod util, stand ore in sir si rasfoind pagini de carti pentru a avea o bibliografie cat ma bogata pentru licenta. Poate unii o sa devina "soricei" de biblioteca, desi nu acest gen ii caracterizeaza intrutotul.
Au trecut asa de repede anii de facultate acum cand sunt la sfarsit si te intrebi unde sunt zilele in care radeai sau din contra plangeai ca ai mult de invatat la vreo materie, cand iti faceai griji ca ai examen si nu ai invatat nimic, cand ieseai la o tigare cu colegii in pauza sau chiuleai la vreo ora ducandu-te la o cafea pe te miri unde. Acum parca nici nu mai ai timp sa te bucuri de toate astea, stand cu stressul ca ai examenul final si ca trebuie sa iti faci lucrarea de licenta aproape de perfectiune... Ai impresia ca nu mai ai timp pentru nimic, ca nu mai timp nici macar sa mai respiri.
Este un hop peste care o sa trecem cu totii si trebuie sa ne gandim ca este un pas inainte pentru noi. Mai important si mai dificil totodata este ce o sa facem dupa ce terminam facultatea, dupa ce iesim de pe bancile acesteia. O sa fie o perioada mai dificila pentru majoritatea dintre noi. Ca orice student, o sa te gandesti la un loc de munca pe specializarea ta, daca se poate si bine platit. Insa cu privire la acest ultim aspect, cred ca exista mari incertitudini.
Asa ca acum sa privim cu bucurie ce ne asteapta, pentru ca dupa aceea o sa ne amintim cu placere de aceste momente. Sa ne incarcam bateriile, deoarece trebuie sa fim fresh si in forta... Asa ca vorba vine: no stress. Ce o fi o fi. Nu-i asa?