Astazi... mi-e foarte dor

Astazi, mi-e foarte dor... de tot ce am avut si nu mai am... sau de tot ce am si de care nu ma pot bucura asa cum as vrea... Astazi, pe cat de greu imi e sa scriu cateva randuri, pe atat de greu imi e sa ma inteleg pe mine insumi...
Mi-e dor sa mai fiu ca inainte, sa fiu mica, sa nu am nici o grija, mi-e dor de bunici, mi-e dor de tot ce am avut si de cum am fost...
Mi-e dor sa mai stau pana seara la scara cu copiii, cu fundul pe cimentul rece, asteptand din moment in moment sa ma strige bunica sa intru in casa, mi-e dor sa mai bag siringa cu apa pe gaura cheii si sa il stropesc pe bunicul care se uita la televizor, mi-e dor sa ma duc sa il "santajez" sa imi dea bani sa imi cumpar dulciuri, mi-e dor sa mai fac baie in raul Olanesti chiar daca de cele mai multe ori apa era si rece si murdara, mi-e dor sa stau in bratele bunicii, la caldura pieptului ei, adormind cand imi spunea povesti, mi-e dor de perioada cand radeam cu gura pana la urechi din absolut orice, nestiind cat de rece si de rea poate fi lumea, mi-e dor de perioada in care se apropiau sarbatorile si ne strangeam toti... Chiar daca de cele mai multe nu aveau bani sa imi cumpere nimic, inima crestea in mine de fiecare data cand vedeam ca suntem toti, ca nu imi lipsea nimic din ce aveam nevoie cu adevarat: afectiune, multa, multa iubire si intelegere pentru toate traznaile pe care le faceam. Nu contau banii. Nu vroiam nimic. Decat sa fim toti.
Acum, am ramas decat eu si mama. Si matusa mea. Atat. In decursul anilor ce au trecut am pierdut foarte multe fiinte dragi: bunicii, pe tata si o matusa cu care nu am avut prea multe tangente, dar totusi... Timpul mi-a rapit tot si totodata el a fost cel care a reusit cat de cat sa imi cicatrizeze ranile provocate... Nu pot spune ca am uitat nimic. Nici bune, nici rele. Dar pentru acele rele care mi-au rupt sufletul in doua plang si acum, desi timpul a trecut...
Chiar daca am lacrimi in ochi si in momentul de fata, trebuie sa trec peste tot si trebuie sa merg inainte, cu capul sus, nu cu el plecat de durere si lacrimi... Trebuie sa ma hranesc cu amintirile frumoase, iar cele mai putin frumoase trebuie sa imi dea taria sa merg inainte si sa ma pregateasca probabil pentru altele ce vor urma...
E atat de frumos afara azi, dar e atat de frig inauntrul meu... Ma simt atat de singura... Atat de goala, atat de pustiita... E doar o zi aiurea... Asta vreau sa cred. Nu vreau sa mai fie si maine asa... Pentru ca daca va ma fi si maine asa, voi pierde pe zi ce trece cate o bucatica din mine, din ceea ce am fost si din ceea ce trebuie sa fiu. Si nu vreau asta, chiar daca de cele mai multe ori simt ca nu mai pot sa ma ridic singura din asa-numita "mocirla" a societatii in care traim, din apasarea cauzata de greutatea simtirilor si gandurilor mele... Sunt un om cu zambetul pe buze mai mereu, dar care in spatele acestui zambet uneori ascunde foarte multa tristete si durere... In ciuda celor spuse, mi-e extraordinar de dor azi... Mai mult ca niciodata.