luni, 9 august 2010

...

Stateam intinsa in pat si ma gandeam la tine... Tu... stateai intins in hamacul din spatele casei tale... Era asezat intre doua salcii... Iar atunci vantul adia usor, ramurile salciilor se prelingeau usor pe chipul tau, mangaindu-ti buzele, obrajii imbujorati... Erai tare departe de mine si nu puteam ajunge la tine decat cu gandul... M-a trecut un oarecare fior si deodata o lacrima a curs... Pe frantura geamului meu a intrat o buburuza mica, atat de mica incat nici nu am observat-o la prima vedere. Batuse atata cale lunga sa imi murmure la ureche ca iti este dor de mine si ca ai vrea sa ma vezi mai des macar in vis... S-a asezat pe buzele mele si mi-a oferit sarutul tau, cel pe care tu i l-ai dat inainte sa poposeasca la geamul meu, pentru ca apoi sa isi faca simtita prezenta alaturea... Am tresarit de bucurie la o asemenea simtire si sufletul meu a fost inundat de fericire si lumina... Lumina cereasca, lumina ce emana din iubire... Am rugat-o in gand, cu lacrimi in ochi, nu care cumva sa piarda calea inapoi catre tine... M-a inteles si deodata si-a luat zborul... Am simtit cum tu, rasfoind paginile prafuite ale unei carti, ai fost placut surprins cand ai vazut ca s-a reintors... cu un mesaj de la mine. Avea sa iti transmita toata caldura sufletului meu, sa iti ofere o licarire de speranta, avea sa iti spuna ca in curand nu ma vei mai vedea doar in vis... Ca amandoi ne vom strange in brate, ca trupurile noastre vor deveni unul... Poate nu acum. Poate mai incolo. Dar asa va fi... Oferindu-ti, cred eu, ceea ce cu siguranta vroiai sa auzi, si-a reluat zborul neincetat catre infinit... Culorile aripilor ei marunte aveau sa coloreze intreg universul, intreg cerul devenind de un purpuriu sublim. Visele noastre aveau sa devina realitate datorita ei, datorita universului care sedea bland la picioarele noastre, asteptand cel mai mic semn pentru a ne face fericiti pe vecie...