Era o zi de luni calduroasa, desi suntem in luna ianuarie. Desi era un soare cu dinti, era mai cald decat in zilele trecute... Ma indreptam de la Centrul de Calcul catre casa, iar pe centru, pret de cateva minute, m-am asezat pe o banca si am inceput sa privesc oarecum melancolic in jurul meu. Imi era dor. Imi era dor de ceva, de cineva.... nu stiu exact de ce. Starea pe care o simteam nu era tocmai una caracteristica mie. Insa ca la orice om normal, se mai intampla. It's life...Stateam si ma uitam in jurul meu si vedeam tineri tinandu-se de mana, batrani care se plimbau pentru a se relaxa, caini care dormeau acolo unde razele soarelui bateau mai puternic pentru a se incalzi, auzeam copii tipand si razand, care jucau prinselea sau se dadeau in masinutele acelea in care te dai contracost, supravegheate de un batranel care incerca usor-usor sa se incalzeasca, care datorita razelui de soare care il atingeau mai avea putin si adormea... Incerca insa sa nu adoarma. Probabil ceea ce il mentinea treaz si nu il lasa pret de cateva secunde sa inchida ochii era mai mult ca sigur tipatul copiilor...
Undeva intr-un colt, departe de toata aceasta galagie, un batranel dadea de mancare zecilor de porumbei. O imagine atat de frumoasa, incat cu greu iti gasesti cuvintele sa o descrii. Mai bine nu o faci. Simti decat si atat... Pe langa batranel, un tanar cu camera de filmat pasea incet pentru a nu speria porumbeii si il filma pe batranel cum le dadea de mancare... Probabil l-a impresionat asa cum m-a impresionat si pe mine. Nu imi venea sa mai plec. Dar trebuia neaparat sa ajung acasa.
Ma uit asa ca de cele mai multe ori uitam sa ne bucuram de cele mai simple si banale lucruri. De lucrurile care ne fac cu adevarat fericiti. Nu mai apreciem lucrurile simple, ci din contra ne bucuram numai de lucrurile scumpe, de cadouri, de plimbari si calatorii. Am uitat ca aceste lucruri sunt un adevarat dar pentru sufletul nostru, pentru ochii mintii si ai inimii. Mare pacat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu