miercuri, 14 ianuarie 2009

O simpla poezie...cu multe sensuri


Bate, si eu stiu că bate si vreau eu să bată.
Bate si-o aud întruna si nu mai vreau să bată.
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
Ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint cei care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate, si eu stiu că bate, si vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu si ea sunt doar o bucată,
Un singur bloc de piatră nedespicată.
"Inima", Nichita Stanescu

Este o poezie care ma caracterizeaza, pe care am avut ocazia sa o prezint la proba artistica la balul bobocilor, in clasa a noua. De atunci, de cate ori prind ocazia, o citesc mereu. Pur si simplu imi place. Asa ca m-am hotarat sa v-o impartasesc si voua. Poate o sa va placa la fel de mult ca si mie. Cel putin asta sper.

Niciun comentariu: