marți, 27 ianuarie 2009

Cate ceva despre Emilia Popescu

Emilia Popescu ar fi fost cu siguranţă una dintre cele mai mare vedete ale Hollywood-ului şi ale Broadway-ului dacă se năştea în Statele Unite ale Americii. Din fericire pentru noi, ea s-a născut la Bucureşti şi este mulţumită că harul ei special îi poate bucura pe românii iubitori de artă. Din partea lor, Emilia primeşte, în fiecare an, un Oscar. Imaginar, dar din suflet…
Emilia Popescu este fiinţa de o modestie extremă, pe care o poţi trece cu vederea pe stradă, pentru că nu încearcă să iasă în evidenţă cu nimic, dar pe care o adori pe scenă, unde pur şi simplu străluceşte, indiferent de rolul pe care-l joacă. S-a născut cu dragostea de scenă…
Nici nu se putea altfel, pentru că provine dintr-o familie de artişti şi este nativă a unei zodii de mari artişti, zodia Peştilor (Ion Caramitru, Ion Besoiu, Ilinca Goia, Margareta Pogonat, regretata Gina Patrichi, Alexandru Repan).
Mama sa, Malu Iosif, a fost o talentată balerină, acum coregraf-colaborator permanent al trupei lui Dan Puric, iar tatăl, plecat în lumea de dincolo exact când Emilia o aducea pe lume pe fetiţa ei, a fost un foarte apreciat actor la Operetă, Emil Popescu. El a fost cel despre care Emilia spune că s-a speriat când ea a intrat la Institutul de Teatru, din "primul foc", aşa cum şi-a dorit, pe unul dintre cele trei locuri existente la vremea aceea.
Astăzi, la vârsta maturităţii, Emilia îşi aminteşte că de mică visa numai şi numai să fie actriţă, dacă nu de-a dreptul la Hollywood, măcar aici, acasă, la Bucureşti. A studiat pianul, a iubit acest instrument şi nimeni nu credea că va renunţa la o carieră în domeniu pentru Teatru. Şi totuşi… Aşa după cum chiar ea spune, preluând vorba amicului ei Florian Pittiş, este "atinsă de dulcele blestem al scenei"…
Este o actrita pe care pur si simplu o iubesc si o respect din tot sufletul pentru munca pe care o depune pentru a delecta sufletul atat de obosit si chinuit al romanilor din ziua de azi, care se pierd usor-usor pe drumul intortocheat al grijilor cotidiene. Am avut sansa sa o vad de cateva ori pe scenele teatrurilor si am mai avut sansa sa schimb cateva vorbe cu dansa in afara scenei, undeva prin supermarketul Billa, unde era la cumparaturi cu Florin Piersic. E de o fumusete interioara de nemaintalnit, de o simplitate si de o modestie cum rar iti e dat sa vezi. M-am bucurat enorm ca am avut aceasta rara ocazie de a vorbi cu dansa si sper din toata inima ca nu va fi ultima.

2 comentarii:

robert_c spunea...

subscriu si eu la cele scrise de tine. pacat mare pacat ca nu e apreciata pe deplin, asa cum ar merita

Unknown spunea...

pacat de artistul emilia popescu,daca,caracterul il are din piata.comentariile sale la adresa unor tineri TALENTATI,dar fara facultate,sunt si apartin de trecutul negru al comunismului!!!in lumea de azi se merge pe talent,bani,si norocul care ti-l ofera viata.ea nu stie acest lucru?ce cauta ea la dansez ptr.tine?are cultura coregrafica?BANI,asa ca sa aibe ciocul mic!!!!