5 octombrie: De astazi începe viata mea. Parintii mei nu stiu înca acest lucru, sunt mai micuta decât semintele unui mar, dar totusi traiesc. Voi fi o fetita cu parul blond si cu ochii albastri. În mine sunt deja înscrise trasaturile de mai târziu, chiar si faptul ca o sa-mi placa florile.
19 octombrie: Sunt unii care spun ca nu sunt o persoana reala, ca doar mama mea exista. Dar sunt o persoana reala, asa cum o farâmitura de pâine este tot pâine. Eu si mamica suntem doua persoane reale.
23 octombrie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul. Si mai târziu voi putea sa vorbesc... Si stiu ca primul meu cuvânt va fi: MAMA.
25 octombrie: Inima mea a început sa bata de astazi. Pâna la sfârsitul vietii, în orice clipa se va auzi usor ritmul ei. Dupa multi ani ea va obosi, se va opri si voi muri.
2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte putin. Mânutele si piciorusele mele au început sa se contureze. Dar va trebui sa mai astept mult timp pâna când ma vor ajuta sa ajung în bratele mamei, pâna când voi putea sa vin cu buchetelul de flori în mânute sa-l îmbratisez pe tata.
12 noiembrie: La mâini au început sa-mi apara degetele grasute. Sunt grozav de caraghioase asa mici! O s-o trag pe mama de par cu ele!
20 noiembrie: De-abia astazi medicul i-a spus mamei ca va avea un copil. Ce fericita trebuie sa fie! Te bucuri, mamico?
25 noiembrie: Cred ca mama si tata îmi cauta acum un nume. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. As vrea sa ma cheme Maria. Sunt deja maricica acum.
10 decembrie: Mi-au aparut primele firisoare de par, moi si aurii. Ma întreb ce fel de par are mamica mea.
13 decembrie: Vad! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama ma va aduce pe lume vor fi numai raze de soare si flori, dar mai mult decât orice as vrea s-o vad pe mamica... Cum arati, mamico?
24 decembrie: Oare mamica aude soapta inimii mele? Unii copii se nasc putin bolnavi. Dar inimioara mea este puternica si sanatoasa. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O sa ai o fetita sanatoasa, mamico!
28 decembrie: Astazi parintii mei m-au ucis.
Prima data cand mi s-au citit aceste randuri, si anume undeva prin clasa a noua sau a zecea de catre profesoara de romana la ora, tin sa va spun ca nu aveai ce sa discuti cu mine pret de doua zile. Ma plafonasem total... Nu stiu de ce, dar simteam cum imi fuge pamantul de sub picioare numai de cum ma gandeam cateva secunde la aceste versuri. Ma surprinde faptul ca putem sa fim atat de rai si de inconstienti chiar si acum cand am mai crescut si m-am mai maturizat si am avut timp sa observ rautatea care ne inconjoara... E de necrezut. Va las sa cititi si sa va formati o parere. Poate imi dati dreptate sau poate nu. Iar daca nu o sa va dea macar undeva in coltul ochiului o lacrima inseamna ca nu sunteti oameni...:((
19 octombrie: Sunt unii care spun ca nu sunt o persoana reala, ca doar mama mea exista. Dar sunt o persoana reala, asa cum o farâmitura de pâine este tot pâine. Eu si mamica suntem doua persoane reale.
23 octombrie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul. Si mai târziu voi putea sa vorbesc... Si stiu ca primul meu cuvânt va fi: MAMA.
25 octombrie: Inima mea a început sa bata de astazi. Pâna la sfârsitul vietii, în orice clipa se va auzi usor ritmul ei. Dupa multi ani ea va obosi, se va opri si voi muri.
2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte putin. Mânutele si piciorusele mele au început sa se contureze. Dar va trebui sa mai astept mult timp pâna când ma vor ajuta sa ajung în bratele mamei, pâna când voi putea sa vin cu buchetelul de flori în mânute sa-l îmbratisez pe tata.
12 noiembrie: La mâini au început sa-mi apara degetele grasute. Sunt grozav de caraghioase asa mici! O s-o trag pe mama de par cu ele!
20 noiembrie: De-abia astazi medicul i-a spus mamei ca va avea un copil. Ce fericita trebuie sa fie! Te bucuri, mamico?
25 noiembrie: Cred ca mama si tata îmi cauta acum un nume. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. As vrea sa ma cheme Maria. Sunt deja maricica acum.
10 decembrie: Mi-au aparut primele firisoare de par, moi si aurii. Ma întreb ce fel de par are mamica mea.
13 decembrie: Vad! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama ma va aduce pe lume vor fi numai raze de soare si flori, dar mai mult decât orice as vrea s-o vad pe mamica... Cum arati, mamico?
24 decembrie: Oare mamica aude soapta inimii mele? Unii copii se nasc putin bolnavi. Dar inimioara mea este puternica si sanatoasa. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O sa ai o fetita sanatoasa, mamico!
28 decembrie: Astazi parintii mei m-au ucis.
Prima data cand mi s-au citit aceste randuri, si anume undeva prin clasa a noua sau a zecea de catre profesoara de romana la ora, tin sa va spun ca nu aveai ce sa discuti cu mine pret de doua zile. Ma plafonasem total... Nu stiu de ce, dar simteam cum imi fuge pamantul de sub picioare numai de cum ma gandeam cateva secunde la aceste versuri. Ma surprinde faptul ca putem sa fim atat de rai si de inconstienti chiar si acum cand am mai crescut si m-am mai maturizat si am avut timp sa observ rautatea care ne inconjoara... E de necrezut. Va las sa cititi si sa va formati o parere. Poate imi dati dreptate sau poate nu. Iar daca nu o sa va dea macar undeva in coltul ochiului o lacrima inseamna ca nu sunteti oameni...:((
2 comentarii:
interesante aceste randuri mau impresionat si cred ca orice om are dreptul la viata indiferent in ce conditii va trai pt ca a ucide e un pacat mare care niciodata nu va fii iertat....
Se termina groaznic de dureros. :(
Trimiteți un comentariu